Ecografia – specific, scop, avantaje

Sinonim cu “ultrasonografie”, termenul de ecografie denumeste o metoda de obtinere a imaginilor medicale, permitand vizualizarea unor organe interne cu ajutorul ultrasunetelor. Ultrasunetele sunt folosite drept vector de formare a imaginilor. Ecografia este o investigatie structurala, fiind utila mai ales in stabilirea unui diagnostic.

Ultrasunetele reprezinta unde sonore cu o frecventa mai mare decat cea pe care o poate auzi urechea umana, viteza lor de propagare depinzand de structura pe care o traverseaza, ecografia fiind o metoda de explorare multiplanara, care nu este nociva sau invaziva, servindu-ne de ea pentru a obtine o multime de sectiuni sub unghiuri diferite. Transductorul este componenta de baza a fiecarui aparat ecograf, el permitand transformarea energiei electrice in energie mecanica si reciproc, transforma undele sonore receptionate in impulsuri electrice.

Un alt avantaj al ecografiei este faptul ca aceasta metoda nu iradiaza, nu afecteaza pe termen lung sanatatea pacientului investigat, avand aplicabilitate larga, la orice categorie de pacienti, inclusive la gravide, in faza de urmarire a sarcinii. De asemenea, ecografia este accesibila ca si cost, este nedureroasa, cu riscuri minime, de cele mai multe ori inexistente, rezultatele fiind obtinute imediat.
Cu ajutorul ecografiei, putem masura, evalua, structura interna a organelor si evidentierea anumitor modificari, leziuni, anomalii, permitand diagnosticarea anumitor afectiuni ale organelor. De exemplu, ecocardiografia permite diagnosticul unor afectiuni precum: insuficienta cardiaca, valvulopatie, tamponada cardiaca, etc. Ecografia abdominala este o forma frecvent utilizata, ajutand medicul internist, gastroenterolog la diagnosticarea unor boli hepatice (ciroza, steatoza, cancer hepatic), afectiuni ale pancreasului (pancreatita, tumori), afectiuni biliare (calculi biliari, colecistita, afectiuni renale sau splenice.

De asemenea, in ginecologie, ecografia permite diagnosticarea patologiei ovarelor si anexelor acestora (ovar polichistic, fibrom uterin), monitorizarea normala a fatului de catre medicul obstetrician, evaluarea structurii prostatei de catre medicii urologi etc.

Ecografia mai are si o latura interventionala, ea fiind un adjuvant in ghidarea biopsiilor, in tratamentul unor tumori, spargerea calculilor (litotripsie).
In cazul ecografiei abdominale, pacientul va fi sfatuit sa se pregateasca prin a nu consuma alimente, inclusive bauturi acidulate si cafea cu 6 ore inainte de investigatie, band 1-1.5 litri de lichide – apa plata, ceai. In caz de balonare, cu o zi inainte de efectuarea ecografiei se vor ingera medicamente ca Espumisan, 1-2 tablete de 3 ori/zi. Inainte de efectuarea ecografiei pelvine, pacientul va consuma 1 l de apa plata in interval de 30 minute, cu 1 h inainte de ecografie, astfel vezica urinara va fi plina si vor putea fi vizualizate si proximitatile (prostate, uter, ovare). Ecografia tiroidiana si ecografia mamara nu necesita o anume pregatire in prealabil a pacientului.

Ultrasunetele sunt mai usor transmisibile daca se aplica un gel special pe piele, gel care va fi inlaturat la sfarsitul investigatiei. Transductorul care capteaza ultrasunetele este conectat la un computer, care centralizeaza toate calculele; de asemenea va exista un ecran pentru afisarea imaginilor si o imprimanta.
Limitele ecografiei constau in principal in incapacitatea de a penetra tesuturile osoase, tubul digestiv, intestinele etc, explorari care necesita de pilda endoscopie sau colonoscopie . Esofagita, boala de reflux esofagian, ulcerul si afectiunile colonului sunt boli diagnosticate astfel.

O ultima mentiune, foarte importanta, pe care se cuvine sa o facem, este utilizarea ecografiei in scop interventional, pentru dirijarea punctiei sau biopsiei, ghidarea explorarii chirurgicale, inclusiv in ceea ce priveste leziuni ale creierului sau maduvei spinarii.

 

Cum se manifesta sinuzita si in ce consta prevenirea si tratamentul acesteia?

Ramura medicala in cadrul careia se inscrie ingrijirea pacientilor cu afectiuni la nivelul urechilor, nasului si gatului poarta denumirea de Otorinolaringologie (ORL), iar medicul care trateaza afectiunile medicale din aceasta categorie este medicul specialist ORL. Aceasta vizeaza depistarea cazurilor de otita, sinuzita, rinita, alte tulburari de auz, tulburari de echilibru etc. O simpla vizita la cabinetul medicului specialist ORL va poate ameliora disconfortul aparut in urma actiunii unor agenti patogeni de natura virala, bacteriana sau fungica. Echipamentul de investigare utilizat pe parcursul consultatiei medicale ORL va consta intr-o sursa de lumina (lampa frontala cu oglinda), anumite dispozitive departatoare si o serie de sisteme optice. Otitele acute netratate la timp pot duce la pierderea auzului. Din aceasta cauza, o interventie frecventa in sfera consultatiei ORL este extractia dopului de cerumen, adica ceara secretata de glandele ceruminoase din tegumentul conductului auditiv extern.

Una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni din sfera mentionata anterior este sinuzita. La instalarea acesteia, sinusurile paranazale se umfla sau se irita, fapt care se datoreaza cu precadere persistentei starilor raceala sau crizelor de alergii. Persoanele care au sistemul imunitar slabit pot ajunge la sinuzita in urma contactului cu fungi. Avand in vedere ca afecteaza tractul respirator, studii mai recente sugereaza ca o problema de acest gen se asociaza adesea cu astmul. Printre cauzele structurale se numara: deviațiile de sept, fumatul, polipii nazali. Dupa localizare, exista cateva perechi de sinusuri paranazale precum cele frontale, maxilare, ale oaselor tamplelor si oaselor de sustinere a globului ocular. Daca ar fi sa discutam despre durata, sinuzita poate fi: acuta (pana la 4 saptamani), sub-acuta (4-12 saptamani) sau cronica (mai mult de 12 saptamani).

Se impune o consultatie ORL atunci cand va confruntati cu urmatoarele simptome:

  • congestie nazala;
  • tuse uscata;
  • sensibilitate crescuta a fetei;
  • stari febrile;
  • dureri de dinti, urechi;
  • mucozitati dense de culoare verde sau galbena;
  • senzatii de balonare, greata, dureri stomacale;
  • disconfort in spatele ochilor si migrene.

Cum puteti preveni sinuzita? Mediul in care locuiti joaca un rol extrem de important in acest caz. Pentru a intarzia cat mai mult aparitia simptomelor si a consultatiei ORL este recomandat sa aveti grija ca aerul din casa dumneavoastra sa nu fie foarte uscat. In acest sens, o solutie potrivita o reprezinta prezenta unui umidificator cu ajutorul caruia sa mentineti un nivel optim de umiditate.

In ce consta tratamentul sinuzitei? Este util de stiut ca aceasta nu este o afectiune contagioasa. Medicul specialist ORL va va prescrie antibiotice si alte produse pentru ameliorarea durerilor. In paralel, urmatoarele metode si-au dovedit eficienta in situatii similare: aerosoloterapia, lavajul nazal, tratament care sa intareasca imunitatea cailor respiratorii.

 

Care sunt afectiunile care necesita eliberarea unui referat psihiatric pentru stabilirea gradului de handicap in care se incadreaza o persoana?

Pentru incadrarea in grad de handicap, persoanele solicitante trebuie sa fie examinate medical de o echipa de medici specialist, dupa caz, psihologi si asistenti sociali. Serviciul de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) este institutia careia, potrivit reglementarilor legale in vigoare (Ordinul nr.692/2013 cu modificarile ulterioare pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza carora se stabileste incadrarea in grad de handicap) ii revine responsabilitatea evaluarii complexe a persoanelor cu handicap.

Examenul psihiatric si referatul psihiatric este de multe ori, o componenta indispensabila pentru evaluarea complexa a persoanelor cu handicap, fiind necesara in cazul urmatoarelor afectiuni, potrivit legii: retard mental (examen psihiatric in original, examen psihologic), dementa Alhzeimer, mixta, senila (examen psihiatric in original, examen neurologic, examen psihologic), tulburari de personalitate(examen psihiatric si referat psihiatric, examen psihologic) original insotit de alte documente doveditoare vechi in copie xerox – bilete de trimitere, bilete iesire spital, fise dispensarizare, retete, alte scrisori medicale – schizofrenie si alte psihoze majore (examen psihiatrie original cu documente care sa ateste data de debut a bolii, examen psihologic), epilepsia ( examen psihiatrie daca se constata tulburari psihice asociate, examen neurologic), depresie majora recurenta (examen psihiatrie, examen psihologic).

 

Care sunt principalele afectiuni ale ochiului?

Doriti sa o consultatie la un medic oftalmolog cu experienta? Nu stiti cum sa ii descrieti problemele pe care le aveti? In continuare, vom enumera principalele afectiuni ale ochiului si simptomele care le acompaniaza.

  • Sindromul ochiului uscat (sau alacrimia) este o afectiune care are ca principal consecinta alterarea secretiei lacrimale, lucru care face dificila, chiar imposibila mentinerea umiditatii la nivelul globului ocular. De altfel, un medic oftalmolog cu experienta va putea sa is idea seama daca alacrimia este asociata cu o boala de colagen, o boala endocrina sau metabolic. De asemenea, foarte des acest sindrom al ochiului uscat se intalneste in cazul conjunctivitei cronice, afectiunilor trigeminale sau altor traumatisme ale glandei lacrimale.
    Simptomele alacrimiei: arsuri, intepaturi, durere, senzatie de corp strain in ambii ochi, putand ajunge la ingalbenirea conjunctivei, ulceratii de cornee. Diagnosticul se stabileste in baza unor teste de masurare cantitativa a secretiei lacrimale, cum este testul Schimer. Ameliorarea simptomelor alacrimiei se realizeaza in principal cu ajutorul lacrimilor artificiale.
  • Blefarita – consta intr-o inflamatie a pleoapelor, in special a marginilor libere, putand fi anterioara, caz in care afecteaza marginea externa a pleoapelor, medicul oftalmolog putand decela intre blefarite stafilococice sau seboreice si cele alergice, sau posterioara, situatie in care este afectata fata interna a pleoapelor, fiind rezultatul disfunctiei glandelor sebacee. In ambele cazuri apare eritemul, tumefactia, putand fi vorba despre infectii bacteriene sau reactii alergice.
  • Cataracta consta in opacifierea cristalinului, fiind cea mai importanta cauza in orbire la pacientii cu varsta de peste 65 de ani. Simptomele cataractei sunt commune si altor afectiuni ale ochiului, vederea incetosata, estomparea culorilor, sensibilitate mare la lumina, vedere dubla etc, de aun consult oftalmologic un medic oftalmolog cu experienta care sa investigheze tipul de cataracta si sa semnaleze pacientului necesitatea unei interventii chirurgicale. Operatia de cataracta este una dintre cele mai eficiente si presupune inlocuirea cristalinului natural opacifiat cu un cristalin artificial, transparent, permanent.
  • Conjunctivita presupune inrosirea, inflamarea conjunctivei – membrana mucoasa cu rol protector si lubrifiant la nivelul ochiului uman – producand o substanta lipicioasa. Conjunctivita poate avea cauze alergenice (alergii la polen, fan, animale) sau poate fi asociata cu simptomele racelii, fiind determinate de o infectie virala. Tratamentul consta in aplicarea unor picaturi sau unguente cu antibiotice, spalarea si curatarea pleoapelor regulat, tratarea simptomelor alergice.
  • Dezlipirea de retina – implica separarea straturilor retinei, fiind obstructionata transmiterea de semnale vizuale catre creier, putand afecta definitivevederea. Dezlipirea de retina constituie o urgenta in clinica de oftalmologie, pacientul acuzand de obicei vedere in “valuri”, denaturarea imaginii, aparitia de scantei . In clinica de oftalmologie, diagnosticul dezlipirii retinei necesita urmatoarele Investigatii in prealabil: controlul acuitatii vizuale, examinarea vederii laterale, examinarea fundului de ochi (oftalmoscopia), masurarea presiunii intraoculare (tonometria).
  • Retinopatia diabetica – este o boala specifica persoanelor care sufera de diabet, putand afecta permanent retina, prin nivelul crescut de glucoza in sange, care produce afectarea vaselor mici ale ochiului. In consecinta, este foarte important pentru pacientii care sufera de diabet zaharat sa se prezinte regulat la un control oftalmologic, chiar daca nu au observant nici un simptom. Medicii din cadrul clinicilor de oftalmologie se confrunta cu pacienti care acuza disparitia brusca a vederii. Retinopatia periferica poate fi neproliferativa – primul stadiu al retinopatiei diabetic, acumulandu-se fluid si cantitati reduse de sange in retina, sau proliferativa putand aparea fibroza, glaucom neovascular, dezlipirea de retina. Controlul oftalmologic va include:fund de ochi cu dilatare pupilara, angiofluorografia, tomografia retiniana sau ecografia ocular.Tratamentul retinopatiei diabetic include administrarea de medicamente trofice vasculare, antidiabetice,aplicatii retiniene cu laser,etc. Medicul oftalmolog poate recomanda tratamente care incetinesc progresul bolii.
  • Glaucomul este o afectiune oculara cu caracter ireversibil, care consta in cresterea presiunii intraoculare, afectarea nervului optic si deteriorarea profunde a vederii. Incidenta bolii este crescuta la persoanele peste 45 de ani, existand totusi cazuri rare de glaucom congenital. Pentru prevenirea si tratarea glaucomului este necesar un control oftalmologic regulat si un diagnostic corect. Simptomele glaucomului sunt in principal: cresterea presiunii intraoculare, ingustarea campului vizual, modificarile nervului optic. Astfel, pacientii care se prezinta in clinica de oftalmologie acuza vedere incetosata, ca si cum ar privi printr-o plasa, senzatia de disconfort la nivelul ochiului, tensiune, dureri de intensitate variabila in jurul ochiului, diminuarea capacitatii de a vedea pe inserat. Diagnosticul glaucomului cu unghi deschis, cea mai des intalnita forma a bolii, risca sa fie stabilit de multe ori tardiv, intrucat evolueaza pe neobservate. In alte forme de glaucom (glaucom cu unghi inchis, glaucomul secundar), simptomele sunt confuze, pacientul acuzand migrene, dureri de dinti, afectiuni ale stomacului, gripa. Diagnosticul glaucomului presupune, de regula, efectuarea urmatoarelor investigatii in cadrul cabinetului medicului oftalmolog: masurarea presiunii intraoculare – tonometria; masurarea campului vizual – perimetria, examen fund de ochi – oftalmoscopia. Tratamentul glaucomului presupune administrarea de picaturi, de regula colire, comprimate care imbunatatesc starea membranei retiniene, iar in cazuri mai grave operatia cu laser si interventia chirurgicala. In cazul diagnosticului corect si timpuriu al glaucomului, bolnavii reusesc sa isi pastreze vederea.
  • Sclerita – presupune inflamatia membranei sclerotice, putand fi asociata de multe ori unei patologii reumatice sau de tesut conjunctiv. Simptomele includ: roseata, durere la nivel ocular, aplicandu-se tratament cu cortizon si fiind obligatorie tratarea afectiunilor reumatice de fundal.
  •  Strabismul – este afectiunea in care ambii ochi nu pot focaliza simultan aceeasi imagine si apare in general in copilarie. Coordonarea miscarilor oculare nu se mai realizeaza corect in strabism, copii acuzand oboseala la nivelul ochilor, vedere incetosata, sensibilitate la lumina puternica, uneori vedere dubla. Diagnosticul corect al strabismului, mai ales atunci cand acesta nu este evident se realizeaza in cadrul cabinetului medicului oftalmolog, prin excluderea unor afectiuni mai severe, acesta stabilind gradul de deviatie al ochiului. Tratamentul strabismului consta, dupa caz, in prescriptia de ochelari, folosirea ocluzorului, picaturi de tipul atropinei, exercitiile globilor oculari, tratamentul cu toxina botulinica sau interventia chirurgicala. Medicul specialist oftalmolog poate recomanda lentile bifocale sau lentile tip prisma. Strabismul este o cauza importanta a ambliopiei, despre care vom vorbi in continuare.
  • Ambilopia (ochiul lenes) – reprezinta vederea deficitara la unul dintre ochi, mai rar bilaterala, in ciuda structurii normale a globului ocular, efectul fiind diferenta de refractie dintre cei doi ochi, ochiul cu defectul cel mai mare de refractie devenind ambliop . Diagnosticul si tratamentul ambliopiei se stabileste in urma unui examen oftalmologic complet, tratamentul mizand pe stimularea ochiului lenes, ambliop si ocluzia ochiului sanatos. Tratamentul trebuie instituit de timpuriu, uneori pana la varsta de 8 ani, colaborarea parintilor copilului afectat fiind decisiva pentru reusita.